Costuri mai reduse de consum și întreținere: noul încărcător frontal Cat 988 GC îndeplinește obiectivele de productivitate la un cost mai mic pe oră

Noul încărcător frontal Cat 988 GC asigură o operare fiabilă și eficientă, permițând clienților să mute mai mult material la un cost/oră mai mic, pentru o rentabilitate rapidă a investiției. Noul Cat 988 GC are un consum de combustibil cu până la 5% mai mic și costuri de întreținere mai reduse cu până la 15% comparativ cu modelul Cat 988K. Conceput pentru a maximiza valoarea ciclului de exploatare în aplicații de productivitate moderată de până la 2.000 de ore pe an, încărcătorul frontal 988 GC este capabil să livreze o producție în proporție de 6% din cea a lui 988K în aplicațiile de încărcare a camioanelor.

Ușor de operat și întreținut, noul 988 GC este optimizat ca încărcător frontal pentru camioane de 45 de tone. Înălțimea de descărcare a cupei de 3909 mm asigură încărcarea eficientă a camioanelor până la modelul Cat 775G. Cu o sarcină utilă a cupei echivalentă cu cea a lui Cat 988K, noul 988 GC oferă o productivitate de până la 670 de tone/oră în aplicațiile de încărcare a camioanelor cu rocă împușcată în carieră și de până la 527 de tone/oră în operațiuni load-and-carry (încărcare și transport).

Structurile extrem de durabile ale noului încărcător frontal sunt construite pentru mai multe cicluri de viață și pentru a rezista celor mai dure condiții de încărcare. Construit pe platforma obișnuită a încărcătoarelor frontale de talie mare Cat, șasl spate în secțiune casetată rezistă șocurilor/forțelor de torsiune. Șasiul frontal este reproiectat pentru a rezista la sarcini mai mari și are un nou design al brațului de ridicare.

Fiabil și eficient

Fiabilitatea și eficiența stau la baza noului 988 GC, unde motorul Cat 15, care și-a demonstrat pe deplin capabilitățile în teren, oferă diferite configurații pentru a îndeplini cerințele europene de emisii  Stage V / Tier 4 Final. Pachetul de răcire de pe 988 GC asigură o degajare mai mare a căldurii, cu un ventilator cu activare automata la nevoie și două setări de viteză, pentru configurații standard și cu temperatură ambientală ridicată.

Convertizorul de cuplu Cat cu  blocare elimină pierderile, reduce căldura în sistem, îmbunătățește timpul de deplasare și reduce timpul de ciclu în operațiunile de încărcare și transport. Îmbunătățind durata de exploatare și durabilitatea în funcționare, frânele cu disc răcite în baie de ulei oferă o disipare superioară a căldurii și performanțe ridicate.

Proiectată special pentru aplicații de carieră și minerit, transmisia Cat Advanced Power Electronic Control Strategy (APECS) oferă cea mai bună performanță din clasă, asigurând schimbarea constantă și lină a treptelor, îmbunătățiri ale productivității și eficienței, precum și o durată lungă de exploatare. Inerția și cuplul se mențin la schimbarea treptelor de viteză, pentru un impuls mai mare în pante. Pedala de neutralizare a transmisiei prelungește durata de viață a frânei de serviciu și asigură putere maximă pe durata încărcării staționare.

Sistemul hidraulic cu senzor de sarcină direcționează debitul hidraulic către cupă și sistemul de direcție numai atunci când este nevoie, pentru a optimiza performanța și eficiența noului 988 GC. Benefic în aplicațiile de încărcare și transport, sistemul opțional de control al deplasării încorporează un acumulator auxiliar în  circuitul de ridicare, pentru o deplasare mai lină.

Operare ușoară, confortabilă

Capacitatea maximă de răspuns a utilajului se datorează sistemului integrat de direcție și control (STIC™), ce permite o operare mai silențioasă cu până la 47%. Scaunul Cat Comfort Series III cu comenzi de lucru încorporate sporește confortul și reduce oboseala operatorului. Operarea este simplificată prin interfața intuitivă pentru operator, display-ul tactil și butoanele sensibile de comandă, ușor de utilizat. Vibrațiile utilajului resimțite de către operator sunt reduse datorită suporților de izolare ai cabinei și suspensiei pneumatice a scaunului, iar opțional este disponibil un scaun cu ventilare și încălzire, pentru un confort sporit al operatorului.

Tehnologiile integrate contribuie la creșterea productivității și eficienței încărcătorului frontal 988 GC. Prin monitorizarea, gestionarea și îmbunătățirea operațiunilor de șantier, tehnologia Product Link™ oferă acces wireless la datele de operare esențiale, pentru o perspectivă valoroasă asupra modului în care utilajul este folosit. Camera retrovizoare standard Cat îmbunătățește vizibilitatea în spatele utilajului, permițând operatorului să lucreze în siguranță și cu încredere. Pentru siguranța oamenilor și a bunurilor, 988 GC poate fi echipat cu tehnologia Cat Detect, ce crește gradul de conștientizare a mediului din jurul utilajului.

Designul brațului de ridicare cu bară Z oferă o vizibilitate excelentă asupra marginilor cupei și zonei de lucru, simplificând operarea. Sarcina utilă a cupei este aliniată cu cea a modelelor 988K, cu o gamă de cupe din seria Cat Performance disponibile cu capacități de la 6,3 la 7,6 m3.

Afișând datele în timp real pentru a îmbunătăți productivitatea și a reduce  supraîncărcarea, sistemul opțional Cat Payload asigură cântărirea din mers* a materialelor transportate și încărcate. Abonamentul opțional Advanced Productivity oferă informații cuprinzătoare ce pot fi folosite pentru gestionarea și îmbunătățirea productivității operaționale și a profitabilității.

Întreținere redusă

Designul noului încărcător frontal include funcții ce cresc timpii de disponibilitate ai utilajului și reduc costurile de întreținere cu până la 15%, comparativ cu modelul 988K. Filtrarea avansată extinde performanța și fiabilitatea sistemului hidraulic. Punctele de service grupate sunt accesibile de la nivelul solului sau de pe platformă, pentru o întreținere simplă. Ușurința efectuării verificărilor zilnice de service se datorează ușilor de acces de pe ambele părți ale compartimentului motor. Punctele de lubrifiere centralizate și indicatoarele nivelului de ulei, accesibile de la sol, simplifică ungerea zilnică și verificările nivelului uleiului pentru sistemele critice ale utilajului.

Sistemul încorporat de diagnosticare avertizează operatorul cu privire la problemele utilajului, astfel încât să poată fi rezolvate înainte de apariția unei defecțiuni. Informațiile colectate de Product Link pot fi monitorizate de la distanță prin aplicația mobilă my.cat.com (Cat app) sau platforma VisionLink®, crescând eficiența întreținerii preventive și a service-ului.

Pentru mai multe informații despre noul încărcător frontal Cat 988 GC, sunați la 0747 185 657.

Articol conex
Caterpillar semnează o înțelegere strategică cu CRH pentru pentru camioane electrice și soluții de încărcare 
Caterpillar semnează o înțelegere strategică cu CRH pentru pentru camioane electrice și soluții de încărcare 
Caterpillar a anunțat semnarea unui acord strategic de electrificare cu CRH pentru a avansa implementarea soluțiilor fără emisii de gaze de eșapament. CRH este primul producător de agregate din America de Nord și singura companie din industrie care semnează o astfel de înțelegere cu Caterpillar.  Acordul se concentrează pe accelerarea...
Vom atinge si depasi borna de 150 de milioane de euro
Vom atinge si depasi borna de 150 de milioane de euro
Conferinta de presa “Rezultate, realizari si provocari pe piata utilajelor de constructii” – 21 noiembrie 2023, The Marmorosch Bergerat Monnoyeur (BM), dealer Cat® de peste 90 de ani si parte a Grupului Monnoyeur, a organizat astazi, 21 noiembrie 2023, la Marmorosch Bucuresti conferinta de presa ”Rezultate, realizari si provocari pe piata utilajelor...
Noile Cat® 255 și 265 au forțe de rupere mai mari la ridicare și basculare și un cuplu semnificativ crescut
Noile Cat® 255 și 265 au forțe de rupere mai mari la ridicare și basculare și un cuplu semnificativ crescut
Bazându-se pe succesul miniîncărcătoarelor compacte pe șenile din seria D3, noile miniîncărcătoare pe șenile Cat® 255 și 265 de ultimă generație reprezintă o reproiectare de la zero a seriei anterioare, îmbunătățind caracteristicile care au făcut modelele precedente atât de populare.  Primele modele de nouă generație din linia de miniîncărcătoare pe...