Caterpillar sărbătorește producția celui de-al 50.000-lea excavator pe roți Cat®

În 1984, Caterpillar, Eder și Zeppelin Baumaschinen, dealerul Cat® din Germania, au introdus o nouă linie de excavatoare pe roți, oferind patru modele sub marca Cat Eder. Opt ani mai târziu, linia a devenit un produs 100% Cat, cu o echipă dedicată de excavatoare pe roți. După douăzeci și opt de ani, în 2012, Caterpillar sărbătorea producția celui de-al 25.000-lea excavator pe roți. Anul acesta, Caterpillar anunță producția celui de-al 50.000-lea excavator pe roți, un model Cat M318 Next Gen, adăugând alte 25.000 de unități la total în doar 11 ani.

Europa și Coreea de Sud au fost printre primii care au adoptat aceste noi soluții. În timp, combinația dintre viteză, putere, versatilitate și capacitatea de a utiliza o gamă largă de unelte hidraulice a dus la creșterea popularității liniei de excavatoare pe roți Cat în China, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, America de Nord și pe alte piețe mondiale. Începând cu doar patru modele, linia extinsă de excavatoare pe roți Cat de astăzi include opt modele – de la Cat M314 la M322 – pentru piețele cu reglementări stricte privind emisiile, un model – M315 GC – pentru China, trei modele – de la M315 la M320D2 – pentru tări care respectă standardele mai reduse de emisii, modelul special conceput pentru cale ferată – M323F și patru echipamente de manipulare a materialelor, de la MH3022 la MH3040.

 Comentând asupra importanței realizării de către Caterpillar a pragului de 50.000 de excavatoare pe roți, Brian Abbott, vicepreședinte al departamentului de gestionare a produselor din divizia de Excavare, a declarat: „Ofertând o deplasare rapidă pe șantier și de la un loc de muncă la altul, excavatorul pe roți s-a dovedit a fi o schimbare semnificativă pentru contractorii care lucrează în zone aglomerate, cu infrastructură dezvoltată. Designul hidraulic avansat, configurat diferit față de excavatoarele pe șenile, le permite să depășească activitatea de săpătură și să opereze o gamă variată de unelte hidraulice, care sporesc versatilitatea în diverse aplicații. Suntem bucuroși să prezentăm cel de-al 50.000-lea excavator pe roți produs clienților noștri de lungă durată, Wolff & Müller.

 În cadrul unei ceremonii desfășurate pe 22 iunie 2023, la fabrica Caterpillar din Grenoble, Franța, reprezentanții Caterpillar și Zeppelin au prezentat cel de-al 50.000-lea excavator Cat M318 înmânându-l reprezentanților companiei Wolff & Müller Holding GmbH & Co. Prezenți pentru a primi utilajul din partea contractorului au fost Torsten Schuckert, șeful unității de logistică, și Siegfried Cammerer, managerul unității de logistică pentru mașini și echipamente.

 Fondată în 1936, Wolff & Müller, cu sediul în Stuttgart, Germania, este astăzi una dintre cele mai importante companii de construcții cu capital privat din Germania. Deține peste 100 de utilaje Cat, flotă angrenată în realizarea de construcții structurale și industriale, lucrări de inginerie civilă, construcții din oțel, renovări de clădiri, construcții de drumuri și de fundații. Pe lângă serviciile de construcții, Wolff & Müller oferă și materiale de construcții și servicii conexe în domeniul construcțiilor. La ceremonie, Torsten Schuckert a comentat: „Suntem foarte mulțumiți de parteneriatul nostru cu Zeppelin și Caterpillar, care există de aproape 70 de ani și se extinde constant. Motivele bunei cooperări sunt, pe lângă tehnologia inovatoare a utilajelor, serviciul excelent la nivel național și, mai presus de toate, contactul apreciativ și personal pe care îl avem unii cu ceilalți.

 Excavatorul pe roți Cat M318, modelul emblematic, oferă o combinație echilibrată între dimensiuni și performanță. Este suficient de compact pentru a lucra în spații restrânse, dar oferă o performanță ridicată în proiecte mai mari, ceea ce îl transformă într-un performer polivalent, care poate fi utilizat oriunde. Îmbunătățirile recente ale modelului oferă beneficii consistente, precum scăderea consumului de combustibil, un cuplu de rotire mai mare, o vizibilitate mai bună și economii la piesele de întreținere, în comparație cu seria anterioară. De asemenea, este echipat cu o suită de tehnologii, cum ar fi Cat Grade, Cat Payload și Cat E-Fence. Instrumentele de diagnosticare la distanță – Remote Troubleshoot și Remote Flash – contribuie la obținerea unei performanțe ridicate și a unei eficiențe maxime pentru M318, cu un timp de nefuncționare minim.

 Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați: office@b-m.ro sau 0747185657.

Articol conex
Caterpillar semnează o înțelegere strategică cu CRH pentru pentru camioane electrice și soluții de încărcare 
Caterpillar semnează o înțelegere strategică cu CRH pentru pentru camioane electrice și soluții de încărcare 
Caterpillar a anunțat semnarea unui acord strategic de electrificare cu CRH pentru a avansa implementarea soluțiilor fără emisii de gaze de eșapament. CRH este primul producător de agregate din America de Nord și singura companie din industrie care semnează o astfel de înțelegere cu Caterpillar.  Acordul se concentrează pe accelerarea...
Vom atinge si depasi borna de 150 de milioane de euro
Vom atinge si depasi borna de 150 de milioane de euro
Conferinta de presa “Rezultate, realizari si provocari pe piata utilajelor de constructii” – 21 noiembrie 2023, The Marmorosch Bergerat Monnoyeur (BM), dealer Cat® de peste 90 de ani si parte a Grupului Monnoyeur, a organizat astazi, 21 noiembrie 2023, la Marmorosch Bucuresti conferinta de presa ”Rezultate, realizari si provocari pe piata utilajelor...
Noile Cat® 255 și 265 au forțe de rupere mai mari la ridicare și basculare și un cuplu semnificativ crescut
Noile Cat® 255 și 265 au forțe de rupere mai mari la ridicare și basculare și un cuplu semnificativ crescut
Bazându-se pe succesul miniîncărcătoarelor compacte pe șenile din seria D3, noile miniîncărcătoare pe șenile Cat® 255 și 265 de ultimă generație reprezintă o reproiectare de la zero a seriei anterioare, îmbunătățind caracteristicile care au făcut modelele precedente atât de populare.  Primele modele de nouă generație din linia de miniîncărcătoare pe...